Hey! Publică și tu anunțurile tale la noi, unde ai tot sprijinul și ești apreciat la adevărata ta valoare!


DOMENIUL BOGDAN TE INDRUMĂ SĂ CUNOȘTI MAI BINE VINUL, ÎN 10 PAȘI
PASUL 8: Fermentațiile - ceva fără de care vinul n-ar exista
N-o să intrăm prea mult în explicații științifice dar, ca regulă generală, se știe - fără aer, mai precis fără oxigen, noi, oamenii și marea majoritate a organismelor, nu putem respira.
Există, totuși, organisme care pot respira și în absența aerului. Ba chiar le-ar dăuna. Aceasta se numește respirație anaerobă sau fermentație. 🍇
Oamenii au descoperit și au folosit fermentația din timpuri străvechi, ca să facă brânză, iaurt, oțet, fibre textile moi, dar mai ales băuturi alcoolice. 🥂
Noi o să facem referire doar la vin. Și o să vă spunem că singurele fermentații benefice în vinificație sunt cea alcoolică și cea malolactică. 🍷
Prima, cea alcoolică, e fermentația fără de care mustul n-ar deveni vin. Mai precis, transformă zaharurile în alcool ( e nevoie de 17 g zahăr pentru 1 vol. alcool), un rol important avându-l drojdiile. Acestea se găsesc peste tot în natură, sunt purtate de vânt sau insecte, ajung pe boabele de struguri, sunt strivite odată cu ele, ajung în must și provoacă o fermentație spontană. Acestea sunt drojdiile indigene sau autohtone, folosite în vinurile biodinamice.
În cultura BIO, drojdiile sunt selecționate dar acestea nu au suferit modificări genetice. 🌿
În final, fermentația malolactică este specifică vinurilor roșii, cu mici excepții (cum ar fi un Chardonnay provenit dintr o zonă rece) fiind folosită și la anumite vinuri albe. Acest tip de fermentație convertește acidul malic (un acid agresiv pe bolta noastră sensibilă) în acid lactic, care este mult mai blând și catifelat decât cel inițial.



O bijuterie originală oferită de florăria Magnolia



Spctacol florar oferit de florăria Magnolia



Copyright © 2021 Heyadoo Rights Reserved | Webmaster: VortexInfo